Întrebări, pe scurt.
Răspunsuri scurte despre aplicația FiscalLink, Shopify POS, FiscalLink Cloud, integratori, licențe și plăți. Pașii detaliați sunt în Documentație.
General
Ce este FiscalLink?
FiscalLink trimite bonurile din Shopify POS, din FiscalLink Cloud sau din programul tău direct pe casele de marcat Datecs, Tremol și Daisy. Aplicația FiscalLink, instalată lângă casa de marcat, e mereu puntea.
Ce case de marcat sunt compatibile?
Datecs, Tremol și Daisy, 25 de modele. Lista completă e pe pagina de compatibilitate.
Pe ce platforme merge aplicația?
Windows, macOS, Linux (x64 și arm64), Android și iOS. Pe iOS, aplicația se conectează la casa de marcat doar prin rețea.
Am nevoie de internet ca să tipăresc?
Nu. Aplicația tipărește și fără internet și raportează în cloud când revine conexiunea. Shopify POS și FiscalLink Cloud au nevoie de internet; o comandă din Cloud către o casă offline așteaptă până revine casa.
Pot anula un bon deja emis?
Nu. O casă de marcat din România nu poate anula un bon deja emis.
Cât costă?
Fiecare casă de marcat are o licență: Essential, 15 lei/lună +TVA sau 99 lei/an +TVA, ori Commerce, 99 lei/lună +TVA sau 999 lei/an +TVA. FiscalLink Cloud are planuri pe organizație, de la 49 lei/lună +TVA. Integratorii au prețurile lor. Toate sunt pe pagina de prețuri.
Cum vă contactez?
Prin formularul de contact, la [email protected] pentru informații și prețuri, sau la [email protected] pentru suport tehnic.
Aplicația
Cum conectez casa de marcat?
Prin USB (serial), Bluetooth sau rețea. Pe Automat, aplicația recunoaște singură marca: Datecs, Tremol sau Daisy.
Merge Daisy prin rețea?
Nu. Daisy se conectează prin USB sau Bluetooth. De aceea nu merge pe iOS, unde aplicația folosește doar rețeaua.
Ce se întâmplă dacă se pierde legătura cu casa?
Aplicația se reconectează singură, la fiecare 5 secunde, până reușește. Dacă deconectezi tu casa, aplicația nu se mai reconectează.
Pot păstra programul pe care îl folosesc acum, cu FiscalNet sau Fisco?
Da, pe desktop. Aplicația FiscalLink citește aceleași foldere și ascultă pe aceeași interfață Fisco. Programul tău nu se schimbă.
Aplicația verifică cotele TVA?
Da. Compară cotele pe care le folosești la vânzare (21% și 11%) cu cele programate în casa de marcat. Verificarea se poate opri din aplicație.
Mă avertizează înainte de blocarea de 24 de ore?
Da, pe casele Datecs. Legea dă casei 24 de ore de la prima vânzare de după ultimul raport Z. Aplicația te avertizează după 20 de ore, ca să ai timp să faci raportul Z.
Ce este vânzarea liberă pe Daisy?
O casă Daisy vinde doar articole programate. Cu vânzarea liberă pe Daisy pornită, aplicația programează singură articolul (nume, preț, departament) și îl vinde. E oprită implicit: articolele se adună în casa de marcat și nu pot fi șterse cât timp au vânzări.
Pot folosi o singură instalare pentru mai multe case?
Da. O instalare poate lucra cu mai multe case de marcat; fiecare casă are licența ei.
Shopify POS
Cum tipăresc bonul din Shopify POS?
După încasare atingi Print Receipt și bonul se tipărește pe casa de marcat. Din detaliile comenzii, POS-ul îți cere o confirmare, ca să nu tipărești un duplicat din greșeală.
Pot da bon cu CUI sau factură?
Da. Poți tipări bonul cu CUI-ul cumpărătorului, cu datele firmei luate de la ANAF, sau o factură pentru o firmă ori pentru o persoană.
Pot face rapoarte X și Z din POS?
Da. Raportul X pleacă dintr-o atingere. Raportul Z îți cere confirmare, pentru că închide ziua fiscală.
Cum leg Shopify POS de casa de marcat?
În aplicația FiscalLink setezi operatorul casei (cod și parolă); aplicația îți arată codul de asociere. În Shopify POS introduci codul, apoi aprobi asocierea în aplicația FiscalLink. Faci asta o singură dată pe fiecare POS.
Pot folosi mai multe POS-uri pe aceeași casă?
Da. Fiecare POS se asociază cu o singură casă de marcat, iar o casă primește bonuri de la oricâte POS-uri.
Merge cu o casă Daisy?
Da, cu vânzarea liberă pe Daisy pornită în aplicația FiscalLink.
Ce se întâmplă cu un retur?
Un retur din Shopify nu produce document fiscal. Comenzile returnate sau neplătite integral nu se tipăresc.
Ce se întâmplă dacă casa de marcat e offline?
Primești imediat o eroare în POS; bonul nu se pune la coadă. Îl tipărești după ce casa revine.
De ce e refuzată o comandă din cauza TVA?
Fiecare linie din comandă trebuie să aibă o cotă TVA programată în casa de marcat. O linie fără taxă sau cu 0% nedeclarat e refuzată.
Ce îmi trebuie?
FiscalLink din Shopify App Store, aplicația FiscalLink lângă casa de marcat și licența Commerce pe casă, cumpărată din FiscalLink Cloud.
Ce primesc cu SmartBill?
Cu SmartBill pornit, comenzile din Shopify se emit prin SmartBill. Bonul se tipărește pe casa de marcat, iar factura se emite după el. Gestiunea de stoc e opțională.
Cloud
Ce face FiscalLink Cloud?
Vezi și controlezi toate casele de marcat din browser, pentru fiecare locație: starea fiecărei case în timp real, bonuri, rapoarte și comenzi de la distanță.
Cum ajunge o casă de marcat în Cloud?
În locație ceri un cod de asociere, valabil 10 minute. Îl introduci în aplicația FiscalLink, în fila Cloud, sau deschizi linkul de asociere ori scanezi codul QR.
Pot trimite raportul Z și bonuri de la distanță?
Da: raport Z, raport X, bonuri fiscale și nefiscale. O comandă către o casă offline așteaptă și rulează când casa revine.
Ce se întâmplă când se termină hârtia?
Bonul se retrimite singur la fiecare 60 de secunde, până se tipărește.
Văd bonurile tuturor caselor?
Da, pe zile, cu filtre după tip, locație, casă și perioadă, și cu previzualizarea fiecărui bon.
Ce rapoarte am?
Închiderea zilei, care compară raportul Z al fiecărei case cu ce a înregistrat Cloud, analize de vânzări și ținte lunare sau anuale.
Cum îmi protejez contul și echipa?
Autentificarea în doi pași e obligatorie, cu passkey sau cu o aplicație de autentificare. Membrii au roluri, iar fiecare rol are permisiunile lui.
Pot programa cotele TVA de la distanță?
Da. O schimbare de cote TVA nu se poate anula, așa că Cloud îți cere confirmare.
Am nevoie de FiscalLink Cloud?
Doar dacă vrei să vezi și să controlezi casele de la distanță. Pentru a tipări îți ajung aplicația și licența.
Integratori
Am nevoie de Cloud pentru API-ul local?
Nu. Îți trebuie aplicația și o licență pe casă.
Ce poate trimite un integrator prin Cloud?
Rapoarte Z și X, bonuri fiscale și nefiscale, citirea cotelor TVA; nu programează cote TVA.
Văd bonurile clienților?
Nu. Un integrator trimite comenzi, dar nu vede datele fiscale.
Cât costă testarea?
Nimic: sandboxul este gratuit.
Cum se calculează prețul pe casă?
Prima comandă către o casă deschide o lună de folosire, cu toate comenzile din ea incluse. Toate casele folosite într-o lună plătesc prețul treptei în care cade numărul lor: 29 lei +TVA de la 1 casă, până la 21,75 lei +TVA de la 200.
Unde găsesc documentația API?
API-ul local: pe site, în Documentație API. API-ul Cloud: în dashboard-ul organizației de integrator, lângă sandbox.
Clientul meu mai cumpără licență pentru casă?
Nu, pentru o casă pe care o plătești tu prin API-ul Cloud: nu se plătește de două ori. O casă care avea deja licență poate fi adăugată și ea.
Licențe și plăți
Ce licență îmi trebuie?
Una pe casă de marcat. Essential pentru API-ul local; Commerce dacă vinzi prin Shopify POS sau emiți prin SmartBill.
Cum activez licența?
Din FiscalLink Cloud: o legi de seria casei de marcat, fără cod de introdus. Odată activată, rămâne pe acea casă.
Pot muta licența pe altă casă de marcat?
Nu. Odată activată, licența rămâne pe seria acelei case. O poți elimina; rămâne activă până la capătul perioadei plătite.
Schimb calculatorul sau telefonul. Pierd licența?
Nu. Licența ține de casa de marcat. Pe noul dispozitiv conectezi casa și o autorizezi din nou din FiscalLink Cloud.
Cum trec de la Essential la Commerce?
Din FiscalLink Cloud. Trecerea se face imediat și plătești doar diferența, proporțional cu zilele rămase. Dacă revii la Essential, schimbarea are loc la capătul perioadei.
De ce plătesc și plan Cloud, și licență?
Planul e pentru organizație: FiscalLink Cloud, locații, membri. El stabilește câte case poți asocia. Licența e pentru casa de marcat și deblochează aplicația FiscalLink pe ea.
Cât economisesc dacă plătesc anual?
Essential: 81 lei pe an (15 × 12 = 180 lei, față de 99). Commerce: 189 lei (99 × 12 = 1.188 lei, față de 999). Planurile Cloud: între 89 și 989 lei pe an.
Cum plătesc și unde găsesc factura?
Plătești prin Stripe, din FiscalLink Cloud. Factura vine din Stripe, cu un duplicat SmartBill pentru e-Factura.
Ce se întâmplă dacă renunț?
Licența rămâne activă până la capătul perioadei plătite. Un plan Cloud mai mic sau o anulare au efect tot la capătul perioadei.
Nu ai găsit răspunsul?
Scrie-ne și îți răspundem pe email.